vineri, 6 mai 2011

METEORA




Meteora este o așezare monastică, constituind cel mai important Centru Monastic Ortodox al teritoriului grecesc, după Muntele Athos.
Meteora se află în partea de nord-vest a Câmpiei Tesaliei, în apropiere de Kalambaka, la ieșirea râului Pinios din frumoasa câmpie Tessaliana și la aproape 300 m deasupra văii. Ca fenomen fizic este unic în toată lumea. Această formațiune a luat naștere datorită unui con în formă de deltă, constituit din pietre de râu și nămol, care se vărsau în vechiul lac tessalic. După separația geologică a masivilor muntoși ai Olimpului și ai Ossei, apele lacului au găsit ieșire la Marea Egee prin valea Tembi. Atunci, acest masiv în formă de deltă s-a scindat în pietre și uriașe stânci compacte cu înălțimi de până la 400 metri.
În prezent există 24 de mănăstiri, unele se găsesc într-o stare de ruină (Sfântul Duh, Sfântul Dimitrie, Sfântul Nicolae Padova și altele), în timp ce altele se conservă foarte bine, intacte și funcționează (Marele Meteor, Varlam, Sfânta Treime, Rusanou și altele). Sfânta Meteora, pentru mărturia ei creștină, istorică, arhitectonică, în general artistică și geologică, este recunoscută ca una care trebuie să se păstreze și ca monument ocrotit al omenirii de către UNESCO și de către alte organisme internaționale.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu