luni, 1 august 2011

Filmele lunii august

Căpitanul America: Primul Răzbunător/5 august
Preambul la The Avengers (aşteaptă să se termine genericul de final pentru a vedea un teaser trailer al producţiei ce-i va reuni la anul, în mai, pe Iron Man, Thor, Hulk şi Căpitanul America), Primul Răzbunător ţi-l arată pe Chris Evans în rolul care îl confirmă ca star de primă mărime al Hollywoodului: Steve Rogers, tânărul plăpând ce impresionează cu forţa caracterului său şi devine Căpitanul America după administrarea unui ser misterios. Ce urmează? O luptă pe viaţă şi pe moarte cu forţele naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Din filmul lui Joe Johnston vei afla şi cum Căpitanul se va putea alătura, în prezent, celorlalţi Răzbunători.





Cars 2/5 august
Unele dintre cele mai iubite personaje ale tuturor timpurilor (spunem asta bazându-ne nu pe succesul primului film, ci pe suma de aproape zece miliarde de dolari încasată de Disney din vânzarea jucăriilor şi-a altor produse inspirate de Cars), Lightning McQueen (Owen Wilson) şi Mater (Larry The Cable Guy) îşi continuă aventurile, doar că de această dată ele au loc de-a lungul şi de-a latul întregii lumi, ceea ce e un nemaipomenit prilej pentru glume cu parfum local. Provocaţi într-o competiţie internaţională, McQueen şi Mater ajung în Japonia şi Italia, dar nu se opresc deloc aici, mai ales că subiectul se învârte în jurul unei conspiraţii a cărei miză este în stare să afecteze întreaga lume a maşinilor.






Horrible Bosses/12 august
Oricât de bine te-ai înţelege cu şeful de acum, cu siguranţă ai avut experienţe neplăcute în trecut cu superiorii (cel puţin pe cale ierarhică). Oricum, s-ar putea să ai ceva de învăţat din această comedie despre şefi (interpretaţi de Jennifer Aniston, Kevin Spacey şi Colin Farrell) atât de insuportabili încât angajaţii lor decid să-i omoare. Angajarea unui "consultant" (Jamie Foxx) pentru realizarea crimei perfecte pune sare şi piper pe această comedie regizată de Seth Gordon. Titlul filmului, tradus în română Şefi de coşmar, e un indiciu în plus că sărmanii protagonişti nu se vor da în lături de la nimic pentru a le veni de hac nemernicilor care le fac viaţa un calvar.






Rise of the Planet of the Apes/12 august
Ca să fim sinceri, e filmul de la care avem cele mai mari aşteptări în august! Prequel la celebra serie SF, filmul lui Rupert Wyatt va spune povestea răzmeriţei maimuţelor în faţa supremaţiei oamenilor. Subiectul este abordat realist: experimentele pentru descoperirea unui leac pentru maladia Alzheimer vor duce la creşterea inteligenţei maimuţelor până când acestea decid că ar cam fi vremea să preia conducerea Terrei. Tagline-ul filmului sugerează cât se poate de bine cum vor evolua evenimentele: Evolution Becomes Revolution, adică "Evoluţia devine Revoluţie". În rolurile principale apar James Franco şi Freida Pinto, iar Caesar, liderul maimuţelor, este interpretat de Andy Serkis (Gollum, King Kong) cu ajutorul tehnicii motion capture.






Conan 3D/19 august
Tocmai l-am văzut pe Jason Momoa (actorul împlineşte chiar azi 32 de ani, să-i urăm La mulţi ani!) în serialul HBO Game of Thrones şi ceva ne spune că se va achita cu brio şi de resuscitarea personajului care l-a transformat pe Arnold Schwarzenegger într-un star acum câteva decenii. Având ca atu tehnologia 3D, Conan este un prilej pentru... măcel şi sânge împroşcat în toate părţile (vezi afişul). Mai sângeros decât predecesorul său, filmul lui Marcus Nispel spune povestea invicinbilului luptător hotărât să se răzbune pe Khalar Zym, despotul care i-a ucis tatăl, nimicit tribul şi distrus locul de baştină.








The Change-Up/Dacă aş fi... tu?/19 august
Pe Ryan Reynolds îl poţi vedea în continuare în Green Lantern (nouă ni s-a părut mai bun decât spun vocile dezamăgite de prin târg), iar cu Jason Bateman iată că ai parte de o nouă reîntâlnire (joacă şi în Şefi de coşmar). Ideea acestei comedii e veche de când lumea: printr-un incident inexplicabil, doi prieteni extrem de diferiţi, unul familist, celălalt afemeiat, fac schimb de corpuri şi trebuie să se obişnuiască fiecare cu viaţa celuilalt până rezolvă problema. În film apare şi Olivia Wilde, pe care o vei revedea o săptămână după premiera lui The Change-Up, în westernul SF Cowboys & Extratereştri.







Fright Night/19 august
Colin Farrell în chip de vampir în acest remake 3D la popularul horror comic din 1985. După ce o să-l vezi cu chelie în Şefi de coşmar, Farrell ţi se arată cu canini supra-dimensionaţi în această comedie semnată de Craig Gillespie. Când în cartierul său încep să dispară tinere atrăgătoare, liceanul Charley (Anton Yelchin, din Star Trek) începe să-l bănuiască pe noul vecin al mamei sale, Jerry (Farrell). Puştiul va fi însoţit în încercările sale de a desluşi misterul de cel mai bun prieten, Ed, interpretat de deliciosul Christopher Mintz-Plasse. Dacă ne uităm bine la afiş, ne dăm seama că Jerry a consumat recent sânge uman, altfel ochii săi ar fi fost chihlimbarii (sarcasm îndreptat spre seria Twilight).






Cowboys & Aliens
Cowboy, extratereştri, Daniel Craig şi Harrison Ford în acest film regizat de Jon Favreau. Extratereştri ai văzut o mulţime la cinema în ultimii ani, dar faptul că de această dată ei apar în secolul 19 şi atacă un mic orăşel de cowboy din Arizona este categoric o noutate. Jon Favreau combină cele două genuri, tot mai puţin popularul western şi SF-ul foarte la modă, pentru a-ţi oferi o combinaţie inedită şi deloc incoerentă.











Ştrumpfii
Dacă ţi-era dor de simpaticele personaje albastre ce ne populau micile ecrane în anii '90, iată că ai ocazia să le revezi în The Smurfs, comedia ce combină animaţia cu filmările live-action. Un incident inexplicabil face ca ştrumpfii să ajungă la New York, urmăriţi de periculosul vrăjitor Gargamel (interpretat în carne şi oase de Hank Azaria), hotărât să-i extermine. Echipa de ştrumpfi va căuta ajutor la Patrick (Neil Patrick Harris), un tânăr new-york-ez ce-şi va vedea viaţa dată peste cap de simpaticii intruşi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu